- Sunteţi vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, dar aţi fost lider de sindicat înainte de a intra în politică. În această dublă calitate, cum vedeţi legea despre care discută toată România?

- Am fost lider de sindicat pentru că eu am crezut şi continui să cred că ţara asta nu poate să îşi revină, să renască decât prin educaţie. Cei care de 20 de ani au interesul să ţină această ţară în genunchi este clar că nici nu îşi doresc ca România să îşi revină.

- Dar aţi fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei…

- Da, dar am renunţat în momentul în care am văzut care ar fi condiţiile în care urma să îmi desfăşor activitatea. Bani insuficienţi la buget, o ordonanţă care era gata pregătită, prin care 15.000 de oameni urmau să fie daţi afară din învăţământ. Or, în aceste condiţii, eu nu puteam să fac ceea ce aş fi dorit, să aduc învăţământul românesc acolo unde merită să fie. Fără bani, acest lucru nu se poate face. Sigur că o raţionalizare a angajaţilor din sistem este necesară, numai că ea ar trebui să se facă cu cap şi nu cu ordonanţe şi trebuie neapărat adaptată necesităţilor, pentru ca învăţământul să fie de calitate, şi nu stabilită într-un mod pur contabilicesc.

Legea este plină de incoerenţe

- Asta este o problemă, dar până la urmă legea este bună sau nu?

- Legea aşa cum a fost depusă de către Guvern – şi depusă cu o nepermisă întârziere – nu este bună deloc. Deşi se pretinde că a fost făcută în spiritul Pactului Naţional pentru Educaţie – al cărui semnatar am fost, ca reprezentant al societăţii civile, prin federaţia pe care o conduceam – este un amestec de idei, din care unele sunt bune, de reformă valabilă, dar amestecate cu tot felul de idei neavenite. Per ansamblu, din această cauză, legea aşa cum a fos depusă de Guvern este plină de incoerenţe, de lucruri care se bat cap în cap. Practic, o lege nefuncţională, în ultimă instanţă, care ar putea face mai mult rău decât bine sistemului.

În Comisia pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, unde eu sunt vicepreşedinte, din păcate am lucrat sub o enormă presiune a timpului. Nu am avut la dispoziţie decât 45 de zile – şi asta cu prelungirea cerută de noi. Altfel exista riscul ca legea să treacă prin aprobare tacită, ceea ce ar fi fost catastrofal. Am reuşit să facem o serie întreagă de amendamente prin care să încercăm să dăm coerenţă textului legii, să îndreptăm o grămadă de erori în ceea ce priveşte tehnica juridică de redactare a unei legi şi mai ales să îndreptăm toate acele greşeli care derivă în mod evident din faptul că legea a fost în mare măsură probabil scrisă de oameni care nu cunosc sistemul educaţional românesc. Nu a fost însă de ajuns, aşa încât la Senat, la Comisia pentru învăţământ, s-a început o muncă extrem de laborioasă. Sigur, necesită timp, dar asta din conştiinţa faptului că nu ne putem juca cu o lege atât de importantă, că avem şansa, iată, acum, la 20 de ani de la Revoluţie, în sfârşit să facem o lege bună care să rămână neschimbată măcar un deceniu şi să asigure coerenţă şi valoare sistemului.

Dar ne-am trezit într-o situaţie de neexplicat în termeni normali, că în plin proces legislativ – repet, legea a fost votată în Camera Deputaţilor, deci a devenit proiect de lege – Guvernul a venit să spună, invocând o grabă pe care nu o înţelege nimeni şi care nu are niciun fel de justificare, că îşi asumă răspunderea. Că întrerupe procesul legislativ normal şi printr-o procedură pe care eu personal o consider înainte de a se pronunţa Curtea Constituţională, ca neconstituţională s-a încercat forţarea notei, aducându-se acuzaţii nefondate la adresa Comisiei de învăţământ din Senat. Îmi pare rău, dar ministrul Educaţiei şi-a permis încontinuu să mintă, făcând afirmaţii gratuite şi neadevărate. În definitiv, şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat, cel care a mâncat cel mai mult timp a fost chiar ministrul, care nu are pic de tact, care a ţinut discursuri interminabile, argumentând degeaba subiecte dinainte pierdute. Oamenii care compun comisiile sunt toţi oameni ai şcolii, ceea ce domnul Funeriu nu este. Or, argumentele sale nici nu aveau cum să stea în picioare în faţa acestor specialişti în domeniul educaţiei. Degeaba s-au făcut eforturi nenumărate spre a-l face să înţeleagă de fapt despre ce vorbim. Nu s-a putut. Se poate face uşor calculul timpilor cheltuiţi, pentru că totul este înregistrat şi se va vedea că s-a pierdut cea mai multă vreme din cauza intervenţiilor total neavenite ale lui Funeriu.

- Bun, dar, după cum merg lucrurile, legea va fi adoptată…

- Nu, legea trebuie să îşi continue cursul ei normal. Comisia de la Senat este cea care are timpul necesar să aplice o procedură absolut în spiritul Pactului Naţional pentru Educaţie, în sensul că toate deciziile, pe fiecare articol, se iau prin consens. Acest lucru eu îl laud şi îl felicit pe preşedintele comisiei, pe domnul ministru Mihail Hărdău, pentru tactul cu care a ştiut să procedeze şi să menţină o stare de armonie în cadrul comisiei. Disputele politice au fost lăsate deoparte. Aşa am încercat şi noi la Camera Deputaţilor, dar, repet, timpul nu ne-a permis. Dar credem în acelaşi lucru: că toţi cei care suntem în aceste comisii facem parte dintr-un singur partid, cel al şcolii. Cine nu gândeşte aşa face un mare rău acestei ţări.

Nimeni nu are căderea să conteste deciziile CCR

- Totuşi, sunt semne că se va ajunge la o nouă asumare a răspunderii.

- Deocamdată Curtea s-a pronunţat, dar întârzie într-un mod îngrijorător motivarea. Sper ca asupra CCR să nu se facă presiuni. Eu continui să cred că România are nevoie de un Parlament care să-şi exercite atribuţiile, pentru că altfel eu vă spun foarte clar, şi o afirm şi în calitate de jurist: dacă decizia Curţii ar fi fost alta sau dacă ea va lăsa să se întâmple altfel lucrurile, nu vom mai avea nevoie de Parlament, el trebuie desfiinţat. Subliniez, desfiinţat, nu dizolvat. În felul acesta, Guvernul va avea posibilitatea să legifereze singur, în locul Parlamentului. Ori de câte ori Executivului nu îi va conveni ce se întâmplă cu o lege în traiectoria ei normală în circuitul parlamentar, va veni şi va spune că îşi asumă răspunderea. Şi practic va ajunge să legifereze în locul Parlamentului. E bine atunci să plecăm cu toţii acasă, să ne vedem de treabă, România va fi un stat condus exclusiv de Executiv, ceea ce, vă daţi seama, nu va însemna altceva decât o dictatură.

- Preşedintele Traian Băsescu a spus că totuşi decizia Curţii Constituţionale este de discutat.

- Eu nu cred că cineva în ţara asta, indiferent de poziţia lui, chiar şeful statului are căderea să pună sub semnul îndoielii sau al discuţiei decizia unei asemenea instanţe supreme care este Curtea Constituţională, pentru că atunci vom pune sub semnul întrebării toate instituţiile statului. Şi aşa majoritatea se află în disoluţie în momentul de faţă. Asemenea atitudine ar putea conduce la o situaţie extrem de gravă. Dacă nici Curtea Constituţională nu mai este credibilă şi ne permitem noi să punem sub semnul îndoielii deciziile ei, înseamnă că acest stat nu mai funcţionează.

Disfuncţionalităţile por duce la blocarea sistemului

- Există părerea că, totuşi, dacă Guvernul şi-a asumat răspunderea, decizia Curţii nu ar mai avea obiect.

- Nu, este o interpretare forţată pe care o aud la unii şi la alţii, că nu este nicio problemă dacă CCR a semnalat un conflict instituţional, dar procesul asumării, atâta timp cât a fost deja stabilit programul de către birourile reunite ale celor două camere ale Parlamentului nu ar mai putea fi oprit. Nu este adevărat. Dacă procedura respectivă s-a întemeiat şi s-a produs pe fondul unui conflict instituţional şi deci pe elementul de neconstituţionalitate, ea trebuie întreruptă, întrucât este ilegală şi neconstituţională. Procedura în sine.

- Dar dacă se găseşte o portiţă…

- Dacă se găseşte o portiţă eu pot să spun un singur lucru: nu înţeleg încăpăţânarea cu care cineva doreşte să facă rău acestei ţări. România are nevoie de o lege foarte bună a educaţiei, făcută pe îndelete şi cu cap, iar dacă la şantajul unora sau altora, unii se grăbesc să scoată această lege imperfectă, plină de erori, incoerentă nu este în regulă. Sunt lucruri care trebuiesc îndreptate pentru ca ea să fie măcar funcţională, mai ales că vorbim acolo şi despre elemente noi, care ţin de o descentralizare puternică, atât sub aspectul managementului, cât şi sub cel al finanţării. Sunt lucruri care, dacă nu sunt bine gândite şi nu sunt puse la punct din capul locului, vor produce disfuncţionalităţi extrem de grave, care pot merge până la blocarea funcţionării sistemului. Or, nu ne putem juca cu aşa ceva numai de dragul UDMR, spre exemplu. Dacă nu ştim să facem politică decât sub şantaj, atunci ne merităm soarta. Însă eu cred că atunci când vorbim de interesul naţional, nu trebuie să facem politică sub talpa şantajului, ci să facem realmente pentru interesul naţional. Iar pentru asta este de o importanţă majoră ca legea educaţiei să fie bună, să fie funcţională, să aducă într-adevăr elemente de reformă care să poată fi puse în practică şi nu să blocheze sistemul şi că nu creeze probleme suplimentare, pentru că oricum probleme sunt cu ghiotura în învăţământ.

Domnul Funeriu nu vrea…

- Dacă vine Boc şi îşi asumă răspunderea pe legea asta, aşa imperfectă cum o consideraţi, ce veţi face la moţiunea de cenzură? Cum o să votaţi?

- Am participat la o discuţie cu premierul, cu alţi colegi parlamentari, cu ceilalţi din Coaliţie chiar înainte de seara asumării şi am pus în discuţie modificări la o serie întreagă de articole. Culmea este – şi trebuie ştiut lucrul ăsta – că deşi am convenit cu premierul modificarea unor articole în sensul îmbunătăţirii lor şi s-a bătut în cuie treaba asta, domnul Funeriu şi-a permis ca în textul final să nu mai introducă lucrurile convenite în plenul Guvernului. Bineînţeles că se pune întrebarea de bun simţ cine conduce Executivul? Şi dacă chiar fiecare ministru îşi poate permite să sfideze pe toată lumea, să sfideze parlamentari, care sunt demnitari ai statului român de rang mai înalt decât un ministru, pentru că el raportează către noi, şi nu invers. Ba să îl sfideze chiar pe şeful Guvernului…

- Aţi pus problema la partid?

- Am pus problema într-o discuţie directă cu premierul, care a încercat să rezolve această situaţie şi în continuare a fost înfruntat, nu a reuşit să o regleze, pentru că domnul Funeriu nu vrea.

- La ce ne putem aştepta din partea parlamentarilor PDL în această situaţie?

- Aici este o problemă care ţine de nivelul de conştiinţă al fiecăruia şi de importanţa pe care o acordă acestui domeniu strategic, educaţia. În mod evident, dacă lucrurile rămân aşa, eu nu am nicio rezervă – şi am făcut cunoscut şi în partid şi voi face cunoscut în continuare – să votez o moţiune de cenzură pentru ca un guvern care procedează în felul ăsta să plece. El face rău şi partidului din care fac parte, dar face rău şi ţării.

Mă lasă rece datul afară din partid

- Ştiţi care este riscul: excluderea din partid.

- Eu am fost membru al Partidului Comunist Român şi, cu câţiva ani înainte de 1989 m-au rugat să nu mai vin la şedinţele de partid. N-au vrut să-mi primească înapoi carnetul, au zis că-i nenorocesc, că îi beleşte Securitatea. Am făcut Revoluţie, o lună de zile am stat cu arma în mână şi îmi pare rău şi acum că nu am avut şcoala şi ştiinţa, că nu făceam parte din grupul de artişti care s-au prefăcut că fac Revoluţie. Chestia asta cu datul afară din partid pe mine mă lasă rece. Partidul meu în primul rând e propria mea conştiinţă şi răspunderea pe care o am faţă de cetăţenii care au avut încredere în mine şi m-au trimis în Parlament. Dacă voi fi dat afară din PDL, ei sunt singurii în măsură să judece dacă mă fac vinovat de ceva sau nu, pentru că eu nu fac altceva decât să le reprezint interesele, cât pot eu de bine şi atât cât mă duce mintea.

- După prima moţiune de cenzură, aţi fost în circumscripţie? Cum v-au privit oamenii?

- Moţiunea nu a trecut şi vă spun de ce: pentru că a fost foarte prost făcută, foarte slabă, foarte neconvingătoare, nu a oferit soluţii alternative credibile. Altfel, vă spun eu, trecea.

- Aţi fi votat altfel dacă era solidă?

- Foarte mulţi dintre colegii mei ar fi votat-o dacă era făcută într-un mod responsabil şi dacă partidele de opoziţie ar fi făcut dovada că au o alternativă. Dar au făcut dovada că nu o au, comportamentul lor în continuare, din punctul meu de vedere, lasă enorm de dorit, aşa încât dacă voi fi dat afară din partid pentru că eu cred că trebuie să avem o lege bună a educaţiei, în niciun caz eu nu mă voi îndrepta spre altă formaţiune politică existentă acum în Parlament.

- Nici spre UNPR?

- Spre nimeni. S-ar putea să mă bată gândul să îmi fac eu un partid, pentru că m-am săturat. Dacă nu mă calcă submarinul pe Calea Victoriei, probabil. Se mai întâmplă şi accidente în lumea asta.

Viitorul poate să arate sumbru pentru PDL

- De ce credeţi că reprezentanţii formaţiunii din care faceţi parte au toţi acelaşi discurs când apar la televizor, unul care aminteşte de perioada comunistă şi de „în lumina documentelor de partid”… Este o surpriză că sunteţi altfel.

- Nu vreau să comentez ce fac ceilalţi colegi ai mei. Fiecare face cât îl duce capul.

- Nu există o linie impusă?

- Sigur că există o preocupare normală în relaţia cu media, a biroului de presă al partidului care dă nişte direcţii, nişte concepte, nişte idei, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să le reproduci ad literam  sau ca un automat şi atunci toate vorbele în şapte guri să sune la fel.

- Dar dacă se întâmplă aşa, şi se întâmplă, asta afectează şi imaginea partidului…

- Alţii sunt cei care ar trebui să înţeleagă lucrurile acestea, nu eu. Sunt alte lucruri care dăunează imaginii partidului, inclusiv ce s-a întâmplat miercuri în Cameră, când unii dintre ai noştri au găsit de cuviinţă să răspundă celor de la PNL cu aceeaşi monedă. Or, eu spun că dacă cineva este tâmpit, nu trebuie să fii şi tu la fel. Lucrurile acestea dăunează într-adevăr imaginii partidului.

- Pe de altă parte, în PDL se întâmplă un fenomen destul de interesant, se încearcă o structurare. Credeţi că sunt şanse să se petreacă într-adevăr acest lucru, privind din interior?

- Pe mine mă îngrijorează foarte mult faptul că scădem şi continuăm să scădem în sondaje şi nu se găsesc încă până acum liderii care să încerce printr-o schimbare radicală în ceea ce priveşte şi atitudinea, dar şi gesturile politice, să facă o schimbare de imagine în avantajul partidului. Se pare că foarte mulţi sunt preocupaţi de cu totul alte lucruri decât de imaginea PDL, aşa încât viitorul poate să arate foarte sumbru.

- Cum vedeţi relaţia cu sindicatele?

- Asta este o poveste lungă şi dificilă, pentru că partidele sunt cum sunt şi multe sindicate sunt cum sunt. Nimeni nu a abordat în mod serios un asemenea gen de parteneriat, pentru că totul nu a fost gândit decât la stilul cel mai simplist tipic românesc, din păcate: tu îmi dai, eu îţi dau. Pe bază de troc politic. Or, chestia asta nu are cum să funcţioneze, este o mare minciună. Poate cel mult să atragă oportunişti şi de o parte şi de alta, dar asta nu conduce la ceva într-adevăr solid – şi eu mă refer sub aspect instituţional, sub aspectul acţiunii în sine. Să te duci tu ca partid să spui liderilor sindicatelor cutare şi să le oferi nişte funcţii, în schimb ei să aducă masele largi populare să te voteze, asta este o minciună penibilă reciproc acceptată într-un troc jenant, în care de fapt se mint unii pe alţii. Lucrurile stau cu totul altfel. Eu de exemplu am făcut pasul de a intra în Parlament şi în politică numai în momentul în care a apărut votul uninominal şi în care am ştiut clar că mă duc în faţa unor oameni pe care trebuie să îi conving cu ceea ce am în capul meu, cu ceea ce vreau să fac pentru ei. Eu nu m-am folosit nicio secundă de sindicat. Sindicatul pe care l-am condus nu a fost politizat şi nici nu a servit vreun partid politic, cât am fost eu acolo.

- Dincolo de toate discursurile politice, credeţi că un profesor se poate descurca cu 600-700 de lei pe lună?

- Nu. Profesorii au avut, din ’90 şi până astăzi, salarii extrem de proaste, au fost mereu plasaţi pe această grilă a bugetarilor în prima treime de jos, ceea ce este inadmisibil. Am spus-o şi o să continui să o spun cu riscul de a fi arestat şi băgat la puşcărie: a existat un statut al funcţionarului public în aceasta ţară în care lucrurile erau foarte bine aşezate şi în care profesorii, medicii, înalţii funcţionari erau puşi într-o poziţie pe care trebuie să o aibă într-un stat civilizat. Este adevărat însă că a fost făcut de un om pe care, în momentul de faţă, atât ne duce mintea, acceptăm să îl considerăm criminal de război. Este vorba despre mareşalul Antonescu.

Mircea Geoană ar putea să mişte opoziţia

- Ca ales al poporului, ce credeţi că se poate face concret acum?

- Ceea ce trebuie să facem cu toţii, aleşi şi alegători. Şi anume o schimbare radicală de atitudine. Ne lipseşte atitudinea, aşteptăm mereu de la alţii, din păcate suferim de o boală şi mai ales de un mod de abordare care mie mi-a mâncat creierii 20 de ani, cât am fost lider sindical şi când nu auzeam de dimineaţă până seară decât întrebarea: «Domnule Croitoru, ce ni se mai dă?». Cât timp acest popor va gândi aşa, aşteptând să i se dea, lucrurile nu vor merge mai bine, cetăţeanul nu va fi implicat în viaţa cetăţii şi atunci va avea ce i se dă, într-adevăr.

- Să revenim la scenariile actuale. Ce şanse are modificarea regulamentului Camerei să fie funcţională?

- Nu mă pot pronunţa ferm şi nici nu mă preocupă. Eu cred însă că trebuie modificat regulamentul, pentru că nici nu poate fi Parlamentul paralizat cu un comportament pe care îl consider puţin pueril. Gândirea mea de luptător mă face să cred că trebuie să stai pe câmpul de luptă şi nu să laşi inamicul singur să danseze cum vrea. Sincer, nu sunt expert în proceduri. Dacă această modificare de regulament va conduce la o scădere a ceea ce ar trebui să însemne o funcţionare democratică, inclusiv a Parlamentului, nu este în regulă.

- Dintre liderii Opoziţiei, care credeţi că ar putea însemna ceva pentru România, în momentul de faţă?

- În ciuda faptului că nu gândim de pe aceleaşi baricade, ca politician şi ca om căruia i se pot reproşa puţine lucruri, probabil că singurul care rămâne credibil şi care ar putea să mişte în continuare opoziţia rămâne Mircea Geoană, după părerea mea.

- Dar în PDL, ce soluţii ar fi?

- E complicat, este o întrebare la care prefer să nu răspund.

- S-a vehiculat numele lui Mihai Tănăsescu pentru funcţia de premier. Ce părere aveţi?

- Era un tip serios ca ministru de Finanţe, poate chiar ar fi bun de prim-ministru, nu contest. Având în vedere acum şi experienţa lui câştigată la organismele financiare internaţionale, ar putea fi o soluţie. Asta dincolo de aspecte politice, că a fost cândva membru PSD, pe mine mai puţin mă interesează asta. Pe mine mă interesează că în momentul de faţă România are nevoie de un premier profesionist.

- Când vă duceţi în circumscripţie, ce le spuneţi oamenilor?

- Nemulţumirea este foarte mare, este greu de explicat de pe poziţiile partidului din care fac parte că mâine s-ar putea să fie mai bine. Sigur că pot exista explicaţii legate de elementele obiective care ţin de criză, dar şi aici sunt discuţii. Criza se pare că este numai pentru unii. E complicat. Nemulţumirea cetăţenilor este absolut justificată şi din păcate şi ei, ca şi mine de altfel, nu reuşim să vedem soluţii oferite de către acest guvern.